Sindicatul Autoturisme Dacia a început negocierile cu managementul companiei Automobile Dacia SA pentru contractul colectiv de muncă 2024. Ca în fiecare an, primele solicitări sunt foarte îndrăznețe și sunt respinse de companie, care are propuneri foarte mici în raport cu cele ale sindicatului.
Automobile Dacia SA și Sindicatul Autoturisme Dacia au finalizat negocierile pentru semnarea noului Contract Colectiv de Muncă și au ajuns la un acord privind sumele cu care vor fi majorate salariile începând de anul viitor.
Sindicatele din Uzina Dacia Mioveni și conducerea companiei au negociat o compensație pe care angajații să o primească în această perioadă, pentru a-i ajuta să traverseze mai ușor creșterea prețurilor. Luând în calcul și prețurile de pe piață, creșterea nu este una la fel de mare cum a fost anunțată pentru angajații Renault din Franța.
Sindicatele de la Automobile Dacia au încheiat negocierile cu patronatul pentru un nou contract colectiv de muncă, pe 2019, cu o majorare de salariu de 100 de euro în acest an.
Sindicatele din Automobile Dacia au început discuțiile cu reprezentanții companiei pentru semnarea contractului colectiv de muncă anual. Ca de obicei, angajații au cereri de mărire de salariu.
Mitingul organizat marți după-amiază la Mioveni s-a încheiat fără incidente după două ore și jumătate, iar sindicaliștii de la Dacia spun că vor continua acțiunile de protest dacă Guvernul va adopta totuși modificările din domeniul fiscal care sunt respinse deopotrivă de sindicate și patronate. Potrivit liderilor sindicali, la mitingul de la Mioveni au participat aproximativ 10.000 de angajați ai uzinei Dacia, dar și ai altor companii din industria auto.
Conflictul dintre sindicat și managementul companiei Dacia s-a încheiat în ultima rundă de negocieri, angajații primind o mărire de salariu de 200 de lei plus alte beneficii, precum bonuri de masă și o primă anuală.